iFeel.ro

Ultimele noutati despre viata pe Marte

Autor: Razvan Giula
Data: 08.08.2008

Sonda Phoenix, aflata in misiune inca de acum cateva luni de catre cercetatorii americani de la NASA continua sa ofere noi informatii depsre solul si situatia de pe planeta Marte.

Phoenix a ajuns la sfarsitul lunii mai pentru prima data in zona arctica a planetei rosii, in incercarea de a dezlega misterul ghetii de pe Marte, si pentru a stabili daca a existat vreodata apa si in forma lichida care sa fi modificat compozitia chimica a solului.

Desi primele analize ale esantioanelor de sol i-au facut pe cercetatorii de la NASA sa creada ca solul martian este apropiat de cel de pe Terra, ulterior in solul de pe Marte a fost detectata prezenta percloratului. Prezenta substantei nu exclude din start o eventuale forme de viata, de altfel percloratul se gaseste si in zonele foarte aride de pe Pamant si exista chiar specii de microbi care se hranesc cu aceasta substanta.

Cercetatorii asteapta analize mai amanuntite ale solului prelevat de sonda Phoenix pentru a afla date mai clare, dar au anuntat deja ca in principiu pe solul de pe Marte s-ar putea cultiva de exemplu sparanghel.

Printeaza